Training pentru jurnaliști

Deutsche Welle Akademie caută tineri din toată lumea interesați de un stagiu de practică în jurnalism de înaltă calitate. Candidații trebuie să aibă experiență jurnalistică sau să fie interesați să își schimbe domeniul, din zona tehonlogică/ IT, economie sau științe înspre jurnalism. Sunt căutați oameni deschiși la minte, cu idei creative. Programul acoperă o serie de domenii foarte interesante pentru orice jurnalist al viitorului: moderare TV, reportaje multimedia, social media, realitate virtuală, toate acestea prin participarea la diferite seminarii și worlshop-uri dar și prezența în birourile editoriale Deutsche Welle din Washington, Moscova și Bruxelles.

Pentru stagiile de practică bilingve, sunt căutați:

• Vorbitori nativi de limbă engleză cu foarte bune cunoștințe de limbă germană.

• Vorbitori nativi de limbă germană cu excelente cunoștințe de limbă engleză.

• Vorbitori nativi de orice altă limbă din programele Deutsche Welle cu foarte bune cunoștinte de engleză și germană.
Mai multe informații precum și condițiile de înscriere găsiți aici.