TimiShort

6 – 10 mai – TimiShort

În perioada 6 – 10 mai 2009, la Timişoara, a avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraj TimiShort. Competiţia oficială a festivalului a cuprins 16 scurtmetraje (de ficţiune, documentare, de animaţie şi experimentale) internaţionale. Printre surprizele competiţiei se numără zece premiere româneşti (scurtmetraje străine care n-au mai fost prezentate de niciun alt festival din ţară) şi două premiere absolute (producţii româneşti).

TimiShort a mai inclus secţiuni necompetitive atractive, care au prezentat numeroase scurtmetraje internaţionale noi, programe speciale ale unor festivaluri-partenere, cele mai bune creaţii recente ale unor şcoli de film, grupaje tematice, o selecţie a scurtmetrajelor româneşti premiate în ultimii ani şi un profil de autor. În timpul festivalului s-au organizat şi ateliere de film creative, destinate tinerilor cineaşti şi cinefili.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Română a Filmului Independent cu sprijinul Centrului Naţional al Cinemaotgrafiei, al Primăriei Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.