Cursuri de teatru pentru copii

Toamna aceasta, la Centrul Cultural German din Timișoara începe un nou curs de teatru pentru copiii cu vârste între 6 și 10 ani.

Cursul pentru cei mici va fi organizat împreună cu Olga și Silvia Török – actrițe la Teatrul German de Stat Timișoara și va începe vineri, 6 octombrie când are loc și o preselecție.

Cursul de teatru va avea loc până în luna mai 2018, o dată pe săptămână în biblioteca CCG între orele 16 și 17.30 și se desfășoară în limba germană. Prețul este de 150 RON / 4 săptămâni.

Cursul de teatru urmărește:

  1. Dezvoltarea sensibilității, a imaginației și a creativității artistice prin care copilul va ajunge să se cunoască și să se exprime mai bine.
  2. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj teatral.
  3. Dicția bună și îmbinarea acesteia cu atitudinea corectă.
  4. Respectarea regulilor de participare la jocurile propuse.
  5. Manifestarea sentimentelor de toleranță și prietenie în raportul cu ceilalți copii.
  6. Luarea deciziilor împreună cu ceilalți copii în atingerea scopului propus.
  7. Repetarea unei piese de teatru și prezentarea acesteia în public.

Ne-am bucura de cât mai mulți participanți!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *